marți, 21 iulie 2015

Skoda oferă centură de siguranță și prelată pentru transportul celui mai bun prieten al omului !



Skoda este un producător ceh de automobile, ca vechime unul din primii 4 din lume. Din 1991 aparține concernului Volkswagen Group.

Skoda este a doua companie ca mărime după venituri din Cehia, generând venituri echivalente cu 5% din Produsul Intern Brutal țării. În anul 2010, vânzările companiei au crescut cu 11,5%, la nivelul record de 762.000 de autovehicule.

Skoda a introdus o serie nouă de accesorii pentru modelele sale. Printre noutăți se află o centură de siguranță pentru patrupede, două grilaje speciale și chiar o prelată.
Skoda va încerca să își atragă de partea sa iubitorii de animale prin lansarea unei linii de accesorii dedicate patrupedelor. Acestea sunt adresate în special câinilor și pot fi montate cu ușurință în interiorul modelelor Skoda, de la micul Citigo până la vârful de gamă Superb.

Printre ele se află o prelată care poate fi așezată pe scaunele din spate și poate proteja tapițeria de noroi sau păr. Materialul din care este confecționată prelata este impermeabil și poate fi ușor de curățat.

Pentru cei care își transportă cel mai bun prieten în portbagaj, există două grilaje: unul pentru a separa câinele de celelalte bagaje și celălalt pentru a separa prietenul din potbagajul variantelor break, de pasagerii din spate.

Nu în ultimul rând, dacă patrupedul va sta pe bancheta din spate, el va putea fi asigurat cu ajutorul unei centuri speciale, atașată centurii de siguranță.